Pe site-ul nostru puteti achita inclusiv cu carduri de vacanta , sau .

Despre

Casa lu’ Piștău

Am găsit această casă datorită părintelui Calinic, duhovnicul nostru, care ne-a îndrumat spre starețul
Mihail de la mănăstirea Roșia din Budești. Starețul cumpărase casa cu un an înainte și își schimbase
planurile pe care le avea cu ea. Astfel, ne-a vândut-o nouă cu cât a cumpărat-o dânsul de la moștenitorii lui Piștău, adică 4500 de lei. Noi am mutat-o în iarna lui 2018 din Budești susani în Breb.

A noastră a fost a doua mutare, prima fiind făcută cu mai mulți ani înainte, dovadă fiind marcajele cu cifre romane de pe anumite elemente de la fața casei. Am montat-o în primăvara lui 2019 cu echipa lui Poșcai cel aspru care
și-a luat o dată sculele prin luna mai și ne-a lăsat cu ea nedrănițâtă.

Am păstrat structura intactă și majoritatea elementelor, schimbându-i doar stratul (primul rând de lemne din structură) pentru că era putred și scările de pe dreapta pe stânga pentru că așa e configurația terenului curții noastre. Lucrările le-am finalizat în iunie 2020 chiar înainte de Rusalii. Vă așteptăm să ne treceți pragul pentru a vă bucura de această minunată casă.

Povestea omului si a casei sale

Dragi Oaspeți,

Această casă a aparținut lui Ion Ungurean (29.01.1973 – 23.03.2015)cunoscut ca Piștău în satul sau natal Budești (vecin cu Breb). Casa și porecla de Piștău le-a moștenit de la tatăl său și nu se știe nici de unde vine această poreclă, nici ce semnificație ar putea avea. Nu a fost căsătorit și nu a avut copii.
Era cunoscut ca om foarte bun la suflet, care nu ezita să te ajute dacă aveai nevoie. Era un om harnic care a muncit mult la pădure și o perioadă în mina de la Cavnic. Au fost ani în care de primavara până toamna s-a dus să fie cioban la stână. Însă nu prea i se lipeau banii de mâna și nu se poate spune că a fost un om cu avere. I-a plăcut mult să petreacă, iar băutura multă și țigara i-au șubrezit sănătatea. Viață lui a fost scurtă pentru că a făcut o boală de inimă care l-a răpus la numai 42 de ani.
Sora lui Piștău și soțul ei s-au bucurat mult după ce au văzut cum am salvat și restaurat casa sa veche de lemn și că povestea vieții lui, deși scurtă, a rămas vie pentru toți cei care vor trece pragul și vor locui
pentru câteva zile în această minunată casă. În numele lor și al familiei noastre de la Casa Moroșenilor, va mulțumim că ne-ați fost oaspeți și vă mai așteptăm cu drag pe la noi.

Galerie

Poze cu casa lu’ Piștău