În satele Maramureșului de odinioară, pe când oamenii se temeau mai mult de mânia cerului, luna lui Cuptor aducea o perioadă de mari încercări.

Între 20 și 27 iulie, în calendarul popular sunt marcate șase zile speciale, încărcate de superstiții. Aceste zile, cunoscute și ca „sărbători mânioase” sau „sărbători jingașe”, erau învăluite într-o aură de respect și teamă. Oamenii credeau că trăsnetele și fulgerele din această perioadă erau deosebit de puternice și puteau provoca distrugeri mari dacă nu se respectau anumite interdicții. Așa că în plin sezon agricol, țăranii se fereau să lucreze pe câmp în perioada asta, temându-se de pedeapsa venită din cer.

Zilele în care fânul nu se mișcă

Figura centrală a acestor sărbători este Sfântul Ilie. Se spunea că el străbate cerul într-un car de foc, stăpânind norii, furtunile, grindina și trăsnetele. În imaginația populară, Sfântul Ilie era un personaj de temut, căci putea să-i pedepsească pe cei care nu respectau ziua sa de sărbătoare, lovindu-i cu fulgere și trăsnete. În ziua de 20 iulie, sătenii se abțineau, astfel, de la orice muncă în câmp, pentru a nu-i atrage mânia.

Apoi tot așa se zicea și de ziua lui Pălie (21 iulie), că nu-i bine a lucra, că vine „Vântoasa”. Nici de Sfanta Maria Magdalena, sarbatorită pe 22 iulie, nu e bine să se lucreze cu fânul, căci îți poate lua foc dacă o mânii pe sărăbătorită. Sfântul Foca nu se lăsa mai prejos. Și el obișnuia să-i pedepsească pe cei care încălcau interdicția de a lucra, în special cu fânul, în ziua de 23 iulie. „Tata meu a zis că Lușca lui Grigoriu a lucrat cu fânul în ziua de Foca și a făcut furcitură. Atunci a venit o Vântoasă și a luat furcitura de pe par, lăsându-l fără nicio furcă de fân, de atunci nimeni n-a mai văzut-o vreodată.” (din Memoria Ethnologica, Colecția Parasca Făt). Urmează Ziua de Adormirea Sfintei Ana (25 iulie), care trebuie și ea respectată într-un fel anume, și în sfârșit, Pintileu sau Sfântul Pantelimon, și el cu apucături răzbunătoare, pedepsind cu vânt și vârtej. Din 28 iulie, lumea începea să se relaxeze și să răsufle ușurată că se poate întoarce la lucru fără frica-n sân. Vă dați seama cum sună asta? „Relaxarea de a te întoarce la muncă”.

Să crezi sau să nu crezi?

În vremea în care se familiariza cu tainele muncii la fân, William Blacker aflase și el despre capriciile acestor zile și de fapt, despre cât de nefast credeau sătenii că este să lucrezi când e sărbătoare, fie ea duminică sau ziua vreunui sfânt:

„Mihai și Maria au enumerat zece persoane pe care le cunoșteau și care fuseseră ucise de trăsnet, și apoi, pe rând, ce greșeală făcuse fiecare. Cât am trăit în Breb, cel puțin patru persoane au fost ucise de trăsnet. Nu am aflat niciodată dacă lucraseră duminica sau dacă fusese vorba de vreo altă abatere – căci pentru toată lumea era cât se poate de clar: loviturile de trăsnet nu se întâmplau fără motiv.” (William Blacker, Along the Enchanted Way. A story of Love and Life in Romania)

Și totuși, erau oameni care nu se lăsau intimidați de superstiții și dacă vremea era bună într-una din zilele de sărbători jingașe, fânul câștiga lupta cu avertismentele tradiției sau ale consătenilor. Așa scria și William și așa ne-a zis și Vasile Oanea din Breb, când l-am întrebat cum s-a raportat el la aceste credințe populare de-a lungul unei întregi vieți de muncă: „Eu nu am ținut cont de ele, deși se zicea că îți poate trăsni claia. Părinții, însă, credeau în superstiții. Lui tata, dacă îi spuneam cumva că vine ploaia când aveam polog mult cu fân uscat, nu îi plăcea, îmi spunea „nu plăzui a rău” (a plăzui=a prevesti ceva rău). Eu n-am pățit-o cu sfinții ăștia din iulie, dar, într-un an, când culegeam porumb în grădină, mi-au luat „Frumușelele” o claie pe sus și au mutat-o câțiva metri, dar era claie făcută în 31 mai… când e Haralambie. Apoi la Gherghe Costin în zona „Ponoare” a satului Breb, în urmă cu vreo 30 de ani, furtuna i-a luat claia de fân și a aruncat-o în terenul vecinului . Mi se pare că furtuna a fost în 27 iulie, dar nu știu anul.”

Sfinții îmblânziți și odihna modernă

Acuma… nu știm ce s-a întâmplat, că în zilele noastre, lumea nu se mai teme de Sfântul Ilie. Nici de Pălie, nici de Foca. S-o fi îmblânzit sfinții? Nu mai cred oamenii în puterea răzbunătoare a naturii? Sau poate preocupările moderne au înlocuit temerile de odinioară? Poate fânul nu mai are aceeași importanță? Sau poate munca nu mai este la fel de solicitantă, astfel încât zilele de odihnă nu mai sunt atât de necesare? Orice ar fi, dacă veniți la noi, la Casa Moroșenilor, în perioada asta, nu vă punem la lucru, stați liniștiți. Vă puteți hodini cât poftiți. Asta dacă nu cumva vreți să vedeți cum se clădește o claie și ce sentiment te încearcă să te sui în vârfu’ ei și apoi să te cobori alunecând pe un par de lemn. Ce ziceți? Vă ispitește o astfel de experiență?